RÉPEDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre mişcări) Care se produce fără întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în mişcare) care se deplasează cu repeziciune, cu iuţeală; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picături, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece cu repeziciune. ♦ (Despre oameni şi manifestările lor) Iute în mişcări, ager, sprinten, vioi; grăbit, repezit, pripit. ♢ Loc. adv. Cu paşi repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră (Cicindela campestris). 2. (Despre agenţi fizici) Care se manifestă cu putere dar nu durează mult; care trece iute. 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, pieziş, în pantă, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la ţintă în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în grabă. ♦ Îndată, imediat, deodată, brusc. ♢ Expr. Repede-repejor = îndată, fără întârziere. 2. Devreme, de timpuriu, prea curând. – Lat. rapidus, rapide.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în grabă, a se duce repede spre..., a da fuga, a sări. ♦ A trece pe undeva în grabă (şi pentru scurt timp), a se abate pe la.., a da o fugă. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă şi adesea fără chibzuială, a acţiona în pripă; a se pripi (1). 3. Refl. A se năpusti, a se arunca, a năvăli. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violenţă o lovitură cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se răsti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă şi adesea fără chibzuială, a acţiona în pripă; a se pripi (1). – Din repede.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RÉPEDE1 adv. 1) Într-un timp scurt; în (cu) grabă; iute; imediat. A acţiona ~. 2) Înainte de vreme; (prea) devreme; de timpuriu; prematur. A îmbătrâni ~. /<lat. rapidus, rapide
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÉPE//DE2 ~zi adj. 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte repeziciune; iute. Gesturi ~zi. 2) (despre ape curgătoare) Care curge cu repeziciune. Fluviu ~. 3) (despre timp) Care trece cu rapiditate. Ani ~zi. 4) (despre precipitaţii atmosferice) Care sunt intense şi de scurtă durată. Ploaie ~. 5) (despre forme de relief) Care este foarte înclinat; cu unghi mare de înclinaţie. Po-vârniş ~. 6) (despre mişcări) Care se face fară întârziere; rapid. /<lat. rapidus, rapide
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A REPEZÍ repéd tranz. 1) A împinge cu violenţă; a izbi. 2) fig. A trata cu cuvinte aspre; a brusca. /Din repede
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE REPEZÍ mă repéd intranz. 1) A porni repede; a o lua brusc din loc. 2) A se duce până undeva în grabă şi pentru puţin timp; a da o fugă. 3) A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a năvăli; a năpădi; a tăbărî. /Din repede
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, pieziş. – 3. (Adv.) Curînd, degrabă, rapid. – 4. (S.m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold. răpede. Trans. de V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Puşcariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), aşa că ipoteza unui lat. *rapĭdis (Puşcariu) nu pare necesară; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde it. ripido şi probabil fr. raide „rigid” ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproşa, a mustra; refl., a se grăbi; refl., a se năpusti, a tăbărî; refl., a fugi); repezeală, s.f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit, s.m. (grăbit; agitat); repezitură, s.f. (pornire, impuls); repeziş, s.n. (pantă, povîrniş); repeziciune, s.f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s.f. (Mold., repezeală); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în grabă); repega (var. răpăga), vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeaşi relaţie ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. *rapĭcāre, după Puşcariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. *rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg, s.n. (Banat, alunecuş, patinoar); repeguş (var. răpăguş), s.n. (lunecuş; povîrniş); repezină, s.f. (abis, tău, repeziş), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine săs. repezin, vb.
(Dicţionarul etimologic român)
répede-repejór adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede adj. m., f. répede; pl. m. şi f. répezi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede (insectă) s. f., pl. répezi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
repezí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. repéd, 1 pl. repezím, imperf. 3 sg. repezeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. repeádă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RÉPEDE adj. v. succint, sumar.
(Dicţionar de sinonime)
RÉPEDE adj., adv., s. I. adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. v. iute. 3. adv. v. iute. 4. adv. v. imediat. 5. adv. v. allegro. 6. adv. v. deodată. 7. adj. v. abrupt. II. s. (ENTOM.; Cicindela campestris) (reg.) dragobete, măsurător, târtăriţă.
(Dicţionar de sinonime)
REPEZÍ vb. 1. v. năpusti. 2. v. sări. 3. v. azvârli. 4. v. izbi.
(Dicţionar de sinonime)
REPEZÍ vb. v. brusca.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Repede ≠ agale, alene, domol, încet, lent, liniştit, târziu
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în grabă, a se duce repede spre..., a da fuga, a sări. ♦ A trece pe undeva în grabă (şi pentru scurt timp), a se abate pe la.., a da o fugă. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în grabă. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă şi adesea fără chibzuială, a acţiona în pripă; a se pripi (1). 3. Refl. A se năpusti, a se arunca, a năvăli. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violenţă o lovitură cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se răsti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în grabă şi adesea fără chibzuială, a acţiona în pripă; a se pripi (1). – Din repede.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÉPE//DE2 ~zi adj. 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte repeziciune; iute. Gesturi ~zi. 2) (despre ape curgătoare) Care curge cu repeziciune. Fluviu ~. 3) (despre timp) Care trece cu rapiditate. Ani ~zi. 4) (despre precipitaţii atmosferice) Care sunt intense şi de scurtă durată. Ploaie ~. 5) (despre forme de relief) Care este foarte înclinat; cu unghi mare de înclinaţie. Po-vârniş ~. 6) (despre mişcări) Care se face fară întârziere; rapid. /<lat. rapidus, rapide
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A REPEZÍ repéd tranz. 1) A împinge cu violenţă; a izbi. 2) fig. A trata cu cuvinte aspre; a brusca. /Din repede
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE REPEZÍ mă repéd intranz. 1) A porni repede; a o lua brusc din loc. 2) A se duce până undeva în grabă şi pentru puţin timp; a da o fugă. 3) A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a năvăli; a năpădi; a tăbărî. /Din repede
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, pieziş. – 3. (Adv.) Curînd, degrabă, rapid. – 4. (S.m.) Insectă (Cicindella campestris). – Var. Mold. răpede. Trans. de V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Puşcariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă, cf. rapăd (Todoran, Dacor., XI, 128), aşa că ipoteza unui lat. *rapĭdis (Puşcariu) nu pare necesară; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde it. ripido şi probabil fr. raide „rigid” ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproşa, a mustra; refl., a se grăbi; refl., a se năpusti, a tăbărî; refl., a fugi); repezeală, s.f. (repeziciune; mustrare, ceartă); repezit, s.m. (grăbit; agitat); repezitură, s.f. (pornire, impuls); repeziş, s.n. (pantă, povîrniş); repeziciune, s.f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s.f. (Mold., repezeală); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în grabă); repega (var. răpăga), vb. (a aluneca, a cădea), este cu repezi (› repegiune) în aceeaşi relaţie ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. *rapĭcāre, după Puşcariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. *rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, după Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. *rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, după Buescu, R. Études roum., III, 168; legătura cu mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă); rapăg, s.n. (Banat, alunecuş, patinoar); repeguş (var. răpăguş), s.n. (lunecuş; povîrniş); repezină, s.f. (abis, tău, repeziş), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine săs. repezin, vb.
(Dicţionarul etimologic român)
répede-repejór adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede adj. m., f. répede; pl. m. şi f. répezi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
répede (insectă) s. f., pl. répezi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
repezí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. repéd, 1 pl. repezím, imperf. 3 sg. repezeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. repeádă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RÉPEDE adj. v. succint, sumar.
(Dicţionar de sinonime)
RÉPEDE adj., adv., s. I. adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. v. iute. 3. adv. v. iute. 4. adv. v. imediat. 5. adv. v. allegro. 6. adv. v. deodată. 7. adj. v. abrupt. II. s. (ENTOM.; Cicindela campestris) (reg.) dragobete, măsurător, târtăriţă.
(Dicţionar de sinonime)
REPEZÍ vb. 1. v. năpusti. 2. v. sări. 3. v. azvârli. 4. v. izbi.
(Dicţionar de sinonime)
REPEZÍ vb. v. brusca.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Repede ≠ agale, alene, domol, încet, lent, liniştit, târziu
(Dicţionar de antonime)