repugnanță dex - definiţie, sinonime, conjugare
REPUGNÁNT, -Ă, repugnanţi, -te, adj. (Livr.) Care inspiră repulsie, care provoacă silă; respingător. – Din fr. répugnant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REPUGNÁNŢĂ s.f. (Livr.) Dezgust, repulsie, aversiune. – Din fr. répugnance, lat. repugnantia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REPUGNÁN//T ~tă (~ţi, ~te) livr. Care ţine de repugnanţă; propriu repugnanţei; respingător; dezgustător; scârbos; repulsiv. Individ ~. /<fr. répugnant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REPUGNÁNŢĂ f. livr. Sentiment sau sen-zaţie de neplăcere faţă de cineva sau ceva; aversiune; silă; antipatie; repulsie. /<fr. répugnance, lat. repugnantia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REPUGNÁNT, -Ă adj. Care produce silă; greţos, scârbos. [< fr. répugnant].
(Dicţionar de neologisme)

REPUGNÁNŢĂ s.f. (Liv.) Silă, dezgust; scârbă, greaţă, aversiune. [Cf. fr. répugnance, lat. repugnantia].
(Dicţionar de neologisme)

REPUGNÁNT, -Ă adj. care repugnă; dezgustător; respin-gător. (< fr. répugnant)
(Marele dicţionar de neologisme)

REPUGNÁNŢĂ s. f. silă, dezgust; scârbă, greaţă, aversiune. (< fr. répugnance, lat. repugnantia)
(Marele dicţionar de neologisme)

repugnánt adj. m., pl. repugnánţi; f. sg. repugnántă, pl. repugnánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

repugnánţă s. f., g.-d. art. repugnánţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REPUGNÁNT adj. v. dezagreabil, dezgus-tător, displăcut, dizgraţios, greţos, greu, infect, împuţit, neplăcut, nesufe-rit, puturos, rău, rău-mirositor, respin-gător, scârbos, urât.
(Dicţionar de sinonime)

REPUGNÁNŢĂ s. v. antipatie, aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, ostilitate, pornire, repulsie, resenti-ment, scârbă, silă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Repugnant ≠ ademenitor, seducător, tentant
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re rep repu repug repugn

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta nanta gnanta