resemnare

RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împăca cu o situaţie grea, defavorabilă; a se supune, a accepta, a suporta un rău fără împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (după semna).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RESEMNÁRE, resemnări, s.f. Faptul de a se resemna. [Var.: (înv.) resignáre s.f.] – V. resemna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE RESEMN//Á mă ~éz intranz. A se împăca (în cele din urmă) cu o situaţie defavorabilă; a accepta un rău sub presiunea împrejurărilor. /<fr. résigner
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

resemná (resemnéz, resemnát), vb. refl. – A accepta o situaţie defavorabilă. – Var. resigna, rezigna. Fr. résigner, adaptat la conjug. lui a însemna.
(Dicţionarul etimologic român)

RESEMNÁ vb. I. refl. A se împăca cu o situaţie neplăcută, grea; a accepta, a se supune. [Cf. fr. résigner, după semna].
(Dicţionar de neologisme)

RESEMNÁRE s.f. Acţiunea de a se resemna şi rezultatul ei; sentiment de acceptare senină a unei anumite situaţii dificile. [< resemna].
(Dicţionar de neologisme)

RESEMNÁ vb. refl. a se împăca cu o situaţie neplăcută, grea; a accepta, a se supune. (după fr. résigner)
(Marele dicţionar de neologisme)

RESEMNÁRE s. f. acţiunea de a se resemna; sentiment de acceptare senină a unei anumite situaţii dificile. (< resemna)
(Marele dicţionar de neologisme)

resemná vb., ind. prez. 1 sg. resemnéz, 3 sg. şi pl. resemneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

resemnáre s. f. semnare
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RESEMNÁRE s. (înv.) resemnaţie. (Alungă ~!)
(Dicţionar de sinonime)