respingere dex - definiţie, sinonime, conjugare
RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ţine piept unui atac armat, a sili pe duşman să se retragă. 4. Fig. A înăbuşi un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RESPÍNGERE, respingeri, s.f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forţe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RESPÍNGE respíng tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine; a repudia. 2) (rugăminţi, oferte etc.) A nu consimţi să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza. 3) (duşmani, armate etc.) A sili să se retragă. /<it. respingere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RESPÍNGER//E ~i f. v. A RESPINGE.Forţă de ~ forţă pe care o exercită un corp asupra altuia, respingându-l. /v. a respinge
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

respínge (respíng, respíns), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).
(Dicţionarul etimologic român)

RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe duşman să se retragă. [P.i. respíng. / < it. respingere].
(Dicţionar de neologisme)

RESPÍNGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forţe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [< respinge].
(Dicţionar de neologisme)

RESPÍNGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♢ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe duşman să se retragă. (< it. respingere)
(Marele dicţionar de neologisme)

RESPÍNGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forţe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)
(Marele dicţionar de neologisme)

respínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. respíng, 1 pl. respíngem, perf. s. 1 sg. respinséi, 1 pl. respínserăm; part. respíns
(Dicţionar ortografic al limbii române)

respíngere s. f., g.-d. art. respíngerii; pl. respíngeri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RESPÍNGE vb. 1. v. refuza. 2. v. recuza. 3. v. repudia. 4. v. dezaproba. 5. a lăsa, (fig.) a trânti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic din ţară.)
(Dicţionar de sinonime)

RESPÍNGERE s. 1. v. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. v. refuz. 3. v. recuzare. 4. v. repudiere. 5. v. dez-aprobare. 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimţi, a primi, a susţine, a accepta
(Dicţionar de antonime)

Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re res resp respi respin

Cuvinte se termină cu literele: re ere gere ngere ingere