reticul dex - definiţie, sinonime, conjugare

reticul

reticul retic
RETÍCUL, reticule, s.n. (Fiz.) Ansamblu de linii încrucişate, de scări gradate sau de alte semne, care intră în construcţia unor instrumente optice şi are rolul de a permite vizarea unei direcţii, efectuarea unei măsurători etc. – Din fr. réticule, lat. reticulum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RETÍCUL ~e n. Reţea de linii încrucişate realizate pe lame transparente, servind, într-un aparat optic, la vizarea precisă a obiectelor. /<fr. réticule, lat. reticulum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RETÍCUL s.n. 1. (Liv.) Desen sau structură având forma aproximativă a unei reţele, a unei plase. ♦ Placă transparentă pe care sunt trasate la distanţe egale linii orizontale şi verticale şi care, aşezate într-o lunetă, serveşte la vizarea precisă a obiectelor. 2. Formaţie anatomică cu aspect de reţea. [< fr. réticule, cf. lat. reticulum].
(Dicţionar de neologisme)

RETICUL- v. reticulo-.
(Dicţionar de neologisme)

RETÍCUL1 s. n. 1. desen, structură de forma unei reţele, a unei plase. 2. ansamblu de linii încrucişate, de scări gradate etc. care intră în construcţia unor instrumente optice, servind la vizarea direcţiilor, la efectuarea de măsurători etc. 3. formaţie anatomică cu aspect de reţea. (< fr. réticule, lat. reticulum)
(Marele dicţionar de neologisme)

RETICUL2(O)- elem. „reţea, reticul”. (< fr. réticul/o/-, cf. lat. reticulum)
(Marele dicţionar de neologisme)

RÉTIC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Reţia, (Alpii centrali). ♢ (s. f.) limbă neindo-europeană atestată în trecut în nordul Italiei. (< it. retico, fr. rhétique)
(Marele dicţionar de neologisme)

retícul s. n., pl. retícule
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: re ret reti retic reticu

Cuvinte se termină cu literele: ul cul icul ticul eticul