RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justeţea ideilor expuse printr-o argumentaţie bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însuşirea acestei arte. ♢ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumuseţează stilul, dându-i mai multă vigoare şi caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamaţie emfatică, elocvenţă amplă şi afectată. 2. Adj. Care aparţine retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s.f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RETÓRI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de retorică; propriu retoricii. Tratat ~. 2) depr. (despre stil, exprimare etc.) Care abundă în fraze şi figuri nefireşti. /<lat. rhetoricus, fr. rhétorique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RETÓRICĂ f. 1) Arta de a vorbi frumos şi convingător; oratorie; elocvenţă. 2) Ramură a ştiinţei limbii care se ocupă cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki, lat. rhetorica, fr. rhétorique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RETÓRIC, -Ă adj. De retor; de retorică. ♦ (Peior.; despre stilul, felul de a vorbi al cuiva) Afectat, emfatic. [Cf. lat. rhetoricus, it. retorico].
(Dicţionar de neologisme)
RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvenţă. ♢ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumuseţează stilul, dându-i mai multă plasticitate şi mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamaţie emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].
(Dicţionar de neologisme)
RETÓRIC, -Ă I. adj. care aparţine retoricii; de retor. ♢ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvenţă. o figură (de) ~ă = formă de exprimare, întorsătură de frază care înfrumuzeţează stilul, dându-i mai multă plasticitate şi vigoare. 2. (peior.) declaraţie emfatică; afectare (< fr. rhétorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
(Marele dicţionar de neologisme)
retóric adj. m., pl. retórici; f. sg. retórică, pl. retórice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
retórică s. f., g.-d. art. retóricii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RETÓRIC adj. 1. (înv.) retoricesc. (Figură ~.) 2. v. afectat.
(Dicţionar de sinonime)
RETÓRICĂ s. elocvenţă, oratorie, (înv.) limbuţie, ritorie: (Îşi însuşeşte arta ~ii.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RETÓRI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de retorică; propriu retoricii. Tratat ~. 2) depr. (despre stil, exprimare etc.) Care abundă în fraze şi figuri nefireşti. /<lat. rhetoricus, fr. rhétorique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RETÓRIC, -Ă adj. De retor; de retorică. ♦ (Peior.; despre stilul, felul de a vorbi al cuiva) Afectat, emfatic. [Cf. lat. rhetoricus, it. retorico].
(Dicţionar de neologisme)
RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvenţă. ♢ Figură (de) retorică = formă de vorbire, întorsătură de frază care înfrumuseţează stilul, dându-i mai multă plasticitate şi mai multă vigoare. 2. (Peior.) Declamaţie emfatică, lipsită de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].
(Dicţionar de neologisme)
RETÓRIC, -Ă I. adj. care aparţine retoricii; de retor. ♢ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvenţă. o figură (de) ~ă = formă de exprimare, întorsătură de frază care înfrumuzeţează stilul, dându-i mai multă plasticitate şi vigoare. 2. (peior.) declaraţie emfatică; afectare (< fr. rhétorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
(Marele dicţionar de neologisme)
retóric adj. m., pl. retórici; f. sg. retórică, pl. retórice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
retórică s. f., g.-d. art. retóricii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RETÓRIC adj. 1. (înv.) retoricesc. (Figură ~.) 2. v. afectat.
(Dicţionar de sinonime)
RETÓRICĂ s. elocvenţă, oratorie, (înv.) limbuţie, ritorie: (Îşi însuşeşte arta ~ii.)
(Dicţionar de sinonime)