reutilare

REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu utilaje noi. [Pr.: re-u-] – Re¹- + utila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REUTILÁRE, reutilări, s.f. Acţiunea de a reutila şi rezultatul ei. [Pr.: re-u-] – V. reutila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REUTIL//Á ~éz tranz. A utila din nou; a înzestra cu utilaje noi. [Sil. re-u-] /re- + a utila
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REUTILÁ vb. I. tr. A înzestra cu un nou utilaj. [Pron. re-u-. / < re- + utila].
(Dicţionar de neologisme)

REUTILÁRE s.f. Acţiunea de a reutila şi rezultatul ei. [< reutila].
(Dicţionar de neologisme)

REUTILÁ vb. tr. a utila din nou, a înzestra cu noi utilaje. (< re¹- + utila)
(Marele dicţionar de neologisme)

reutilá vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. reutiléz, 3 sg. şi pl. reutileáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

reutiláre s. f. (sil. re-u-), pl. reutilări
(Dicţionar ortografic al limbii române)