reverberație
REVERBERÁŢIE, reverberaţii, s.f. 1. Persistenţă a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ♢ Reverberaţie artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor determinate de reverberaţia (1) naturală. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereţii unui focar sau ai unui cuptor special. ♢ Cuptor cu reverberaţie = cuptor cu acoperişul boltit, căptuşit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere şi prin radiere din acoperişul boltit. – Din fr. réverbération.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REVERBERÁŢI//E ~i f. 1) Fenomen de persistenţă a unui sunet într-o încăpere închisă, după ce sursa sonoră a încetat să-l mai producă. 2) Reflecţie multiplă a luminii sau a căldurii. [G.-D. reverberaţiei] /<fr. réver-beration
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REVERBERÁŢIE s.f. 1. Persistenţă, datorită reflexiei pe pereţi, a unui sunet într-o încăpere închisă după ce sursa sonoră nu mai emite unde. 2. Reflexie a luminii sau a căldurii; strălucire, scânteiere. ♢ Cuptor cu reverberaţie = cuptor de topit cu acoperişul boltit şi căptuşit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere şi prin radierea căldurii din acoperiş. [Gen- -iei, var. reverberaţiune s.f. / < fr. réverbération].
(Dicţionar de neologisme)
REVERBERÁŢIE s. f. 1. reflexie a luminii sau a căldurii. 2. (şi fig.) persistenţă, datorită reflexiei pe pereţi, a unui sunet într-o sală, după ce sursa sonoră nu mai emite unde. o ~ artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor produse de reverberaţia naturală. (< fr. réverbération)
(Marele dicţionar de neologisme)
reverberáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. reverberáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. reverberáţiei; pl. reverberáţii, art. reverberáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REVERBERÁŢI//E ~i f. 1) Fenomen de persistenţă a unui sunet într-o încăpere închisă, după ce sursa sonoră a încetat să-l mai producă. 2) Reflecţie multiplă a luminii sau a căldurii. [G.-D. reverberaţiei] /<fr. réver-beration
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
REVERBERÁŢIE s. f. 1. reflexie a luminii sau a căldurii. 2. (şi fig.) persistenţă, datorită reflexiei pe pereţi, a unui sunet într-o sală, după ce sursa sonoră nu mai emite unde. o ~ artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor produse de reverberaţia naturală. (< fr. réverbération)
(Marele dicţionar de neologisme)
reverberáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. reverberáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. reverberáţiei; pl. reverberáţii, art. reverberáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)