revoluționar

REVOLUŢIONÁR, -Ă, revoluţionari, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care ţine de revoluţie, care este în legătură cu revoluţia, care aderă la revoluţie sau propagă revoluţia. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S.m. şi f. Partizan, adept al revoluţiei; participant la o revoluţie. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. révolutionnaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REVOLUŢIONÁR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de revoluţie; propriu revoluţiei. Situaţie ~ă. 2) Care este orientat spre înfăptuirea unei revoluţii. Mişcare ~ă. 3) Care este stabilit de revoluţie; menit să consolideze biruinţa revo-luţiei. Grup ~. 4) fig. Care revoluţionează un domeniu de activitate. Transformări ~e în producţie. [Sil. -ţi-o-] /<fr. révolutionnaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REVOLUŢIONÁR² ~i m. 1) Adept al unei revoluţii. 2) Persoană care participă la o revoluţie. 3) Persoană care a iniţiat o trans- formare radicală într-un domeniu de acti-vitate. [Sil. -ţi-o-] /<fr. révolutionnaire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REVOLUŢIONÁR, -Ă adj. 1. Care ţine de revoluţie; care aderă la revoluţie sau propagă revoluţia. 2. (Fig.) Care preface radical un anumit domeniu; transformator, înnoitor. // s.m. şi f. Partizan, susţinător al revoluţiei; participant la revoluţie. [Pron. -ţi-o-. / cf. fr. révolutionnaire].
(Dicţionar de neologisme)

REVOLUŢIONÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la revoluţie; care aderă la revoluţie sau propagă revoluţia. 2. (fig.) care preface radical un anumit domeniu; înnoitor. II. s. m. f. adept al revoluţiei. (< fr. révolutionnaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

revoluţionár adj. m., s. m. (sil. -ţi-o-), pl. revoluţionári; f. sg. revoluţionáră, pl. revoluţionáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
REVOLUŢIONÁR s. (înv.) căuzaş. (~ de la 1848.)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Revoluţionar ≠ contrarevoluţionar
(Dicţionar de antonime)