rezemare dex - definiţie, sinonime, conjugare
REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) aşeza astfel încât să fie susţinut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereţii (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REZEMÁRE, rezemări, s.f. 1. Faptul de a (se) rezema. 2. Mod în care se realizează legătura între două corpuri solide, în plan sau în spaţiu. – V. rezema.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REZEMÁ reázăm tranz. (obiecte) A aşeza astfel încât să se sprijine şi să nu cadă; a sprijini; a propti. ~ de copac.~ pereţii (sau peretele) a) a sta fără treabă; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REZEMÁ mă reázăm intranz. 1) (urmat de un substantiv, nume de obiect concret, cu prepoziţia de) A se folosi ca de un reazem; a se sprijini; a se propti. 2) fig. (urmat de un substantiv cu prepoziţia de) A pune temei; a se întemeia; a se sprijini; a se baza; a se bizui. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rezemá (reázem, rezemát), vb. – 1. A se sprijini, a fi susţinut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. răzema, răzima, rezăma şi der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι „a se baza, a se propti, a se întări”, din ῥίζωµα „înrădăcinare”, cf. gr. ἰscurίζοµαι „a sprijini”. Se poate presupune un intermediar lat. vulg. *rhizomare. Celelalte explicaţii par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Puşcariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim „prăpastie” provine mai curînd, ca şi mr., din acelaşi ngr. ῥίζωµα „poală de munte”); din lat. rĕmĕdium „întărire”, rĕmĕdiāre „a întări” (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s.n. (sprijin, susţinere; proptea, toiag; bază); rezemătoare, s.f. (parapet, grilaj, pervaz); rezemătură, s.f. (înv., bază, fundament).
(Dicţionarul etimologic român)

rezemá vb., ind. prez. 1 sg. reázăm, 2 sg. rézemi, 3 sg. şi pl. reázemă; conj. prez. 3 sg. şi pl. rézeme; imper. 2 sg. reázemă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rezemáre s. f., g.-d. art. rezemării; pl. rezemări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REZEMÁ vb. 1. v. susţine. 2. a propti, a pune, a sprijini. (~ scara să suim.)
(Dicţionar de sinonime)

REZEMÁ vb. v. baza, bizui, conta, fundamenta, încrede, întemeia, sprijini.
(Dicţionar de sinonime)

REZEMÁRE s. proptire, sprijinire, susţinere. (~ cu stâlpi a unei construcţii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: re rez reze rezem rezema

Cuvinte se termină cu literele: re are mare emare zemare