REZILIÉNŢĂ s.f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin şoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin şoc, a unei epruvete şi aria secţiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REZILIÉNŢĂ s.f. (Tehn.) Rezistenţă la şoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].
(Dicţionar de neologisme)
REZILIÉNŢĂ s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la şocuri. (< fr. résilience)
(Marele dicţionar de neologisme)
REZILIÉNT, -Ă adj. 1. (despre metale, aliaje) rezistent la şoc. 2. (despre fructe) care se deschide brusc. (< fr. résilient)
(Marele dicţionar de neologisme)
reziliénţă s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. reziliénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
reziliént s. m., adj. m., pl. reziliénţi; f. sg. reziliéntă, pl. reziliénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REZILIÉNŢĂ s.f. (Tehn.) Rezistenţă la şoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
REZILIÉNT, -Ă adj. 1. (despre metale, aliaje) rezistent la şoc. 2. (despre fructe) care se deschide brusc. (< fr. résilient)
(Marele dicţionar de neologisme)
reziliénţă s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. reziliénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
reziliént s. m., adj. m., pl. reziliénţi; f. sg. reziliéntă, pl. reziliénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)