rezistență dex - definiţie, sinonime, conjugare
REZISTÉNT,-Ă, rezistenţi, -te, adj. (Despre lucruri) Care rezistă; durabil, trainic. ♦ (Despre materiale) Care nu-şi modifică uşor proprietăţile sub acţiunea unui agent fizico-chimic. ♦ (Despre fiinţe) Care nu se lasă doborât, care suportă bine o boală, o oboseală, o supărare etc.; puternic, tare; dârz, neclintit. – Din fr. résistant, it. resistente.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REZISTÉNŢĂ, rezistenţe, s.f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziţie, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului şi menţinerea poziţiilor proprii. ♦ Mişcare populară antifascistă de eliberare, desfăşurată în timpul celui de-al doilea război mondial în ţările ocupate de fascişti. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acţiunea altui corp sau a unei forţe străine. ♢ Rezistenţa materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forţe din afară, şi cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-şi modifice forma. ♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuni. 4. Forţă pe care un conductor electric o opune trecerii curentului şi care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea şi de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REZISTÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre lucruri) Care rezistă; nesupus la acţiuni externe. 2) (despre fiinţe) Care suportă (uşor) vicisitudinile vieţii; în stare să treacă peste orice dificultăţi. /<fr. résistant, it. resistente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REZISTÉNŢ//Ă ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trăinicie. ~a materialelor. 3) Forţă de opunere; îm-potrivire. 4) Element de circuit care prezintă o anumită rezistenţă electrică şi este folosit în construcţia reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică şi în electrotehnică; rezis-tor. [G.-D. rezistenţei] /<fr. résistence, it. resistenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REZISTÉNT, -Ă adj. Care rezistă; tare, trainic. ♦ (Despre fiinţe) Care nu se lasă doborât, care suportă uşor (o oboseală, o boală). ♦ (Despre microbi) Care s-a obişnuit cu un antibiotic. // s.m. şi f. Patriot membru al Rezistenţei, în cel de-al doilea război mondial. [Cf. fr. résistant, it. resistente].
(Dicţionar de neologisme)

REZISTÉNŢĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acţiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuni. ♦ Obişnuinţă a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forţă opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziţie. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mişcare a patrioţilor care, în ţările ocupate de fascişti între anii 1940 şi 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceştia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza].
(Dicţionar de neologisme)

REZISTÉNT, -Ă I. adj. care rezistă; durabil, trainic. ♢ care nu se lasă doborât, care suportă uşor (oboseala, boala). ♢ (despre microbi) care s-a obişnuit cu un antibiotic. II. s. m. f. patriot, membru al Rezistenţei. (< fr. résistant, it. resistente)
(Marele dicţionar de neologisme)

REZISTÉNŢĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forţelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. o ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune şi de deformaţie ale corpurilor solide sub acţiunea forţelor exterioare. ♢ forţă care se opune efectului unei alte forţe. 2. obişnuinţă a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forţă opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziţie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ♢ piedică, obstacol, greutate. ♢ mişcare a patrioţilor care, în ţările ocupate de duşmani au luptat împotriva cotropitorilor şi a politicii de colaborare cu aceştia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance)
(Marele dicţionar de neologisme)

rezistént adj. m., pl. rezisténţi; f. sg. rezisténtă, pl. rezisténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rezisténţă s. f., g.-d. art. rezisténţei; pl. rezisténţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REZISTÉNT adj. 1. v. tare. 2. v. solid. 3. v. durabil. 4. puternic, tare, (pop.) pilos. (Om ~.) 5. durabil, trainic, viabil. (O operă ~.) 6. durabil, persistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.) 7. v. indestruc-tibil.
(Dicţionar de sinonime)

REZISTÉNŢĂ s. 1. v. împotrivire. 2. v. durabilitate. 3. v. tărie. 4. (FIZ.) rezistenţă specifică v. rezisti-vitate. 5. (FIZ.) rezistor. (~ electrică.) 6. v. viabi-litate.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Rezistent ≠ nerezistent, şubred, irezistent
(Dicţionar de antonime)

Rezistenţă ≠ irezistenţă, nerezistenţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re rez rezi rezis rezist

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta tenta stenta