reţinut dex - definiţie, sinonime, conjugare
REŢÍNE, reţin, vb. III. Tranz. 1. A ţine pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abţine. 2. A opri o parte din drepturile băneşti (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ţine minte, a-şi aminti; a nu uita. – Re1- + ţine (după fr. retenir).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

REŢINÚT, -Ă, reţinuţi, -te, adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, potolit, cumpătat, sobru, moderat. – V. reţine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A REŢÍNE reţín tranz. 1) A face să se reţină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufleteşti etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-şi întipări în memorie; a ţine minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrun-dă (undeva). /re- + a ţine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE REŢÍNE mă reţín intranz. A-şi înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ţine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

REŢÍNE vb. III. tr. 1. A ţine loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ţine închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ţine asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ţine minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanţă existenţa unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. reţín. / < re- + ţine, după fr. retenir].
(Dicţionar de neologisme)

REŢINÚT, -Ă adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, sobru. [< reţine].
(Dicţionar de neologisme)

REŢÍNE vb. I. tr. 1. a ţine în loc, a împiedica de la ceva. ♢ a ţine închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ţine asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ţine minte. 6. (jur.) a se admite de către instanţă existenţa unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)
(Marele dicţionar de neologisme)

REŢINÚT, -Ă adj. (despre oameni) stăpânit, rezervat, sobru; moderat. (< reţine)
(Marele dicţionar de neologisme)

reţíne vb. ţine
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
REŢÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hăţui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-şi opri, a-şi stăpâni, (rar) a-şi prididi, (fig.) a-şi înghiţi. (A-şi ~ lacrimile.) 5. v. abţine. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.
(Dicţionar de sinonime)

REŢINÚT adj. 1. v. arestat. 2. v. stăpânit. (~ în comportare) 3. v. cumpătat. 4. reticent, rezervat, (livr.) parcimonios, (reg.) pâşin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. v. ascuns.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Reţinut ≠ expansiv, impulsiv
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: re ret reti retin retinu

Cuvinte se termină cu literele: ut nut inut tinut etinut