rițuire dex - definiţie, sinonime, conjugare
RIŢUÍ, riţuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi uşor. – Din germ. ritzen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIŢUÍRE, riţuiri, s.f. Acţiunea de a riţui şi rezultatul ei; crestare, riţuit. – V. riţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RIŢU//Í ~iésc tranz. (cartoane, mucavale) A prevedea cu riţuri; a cresta liniar (pentru a putea îndoi mai uşor). /<germ. ritzen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

riţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. riţuiésc, imperf. 3 sg. riţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. riţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

riţuíre s. f., g.-d. art. riţuírii; pl. riţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RIŢUÍRE s. v. riţuit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ri rit ritu ritui rituir

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire tuire ituire