ricin

RICÍN, ricini, s.m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roşii sau violete; căpuşă (Ricinus communis). ♢ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din seminţele acestei plante, cu proprietăţi purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-şi aceeaşi consistenţă la variaţii mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum şi în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RICÍN ~i m. Plantă erbacee, cu frunze mari, palmate, şi cu flori roşietice, cultivată pentru fructul sub formă de capsulă care conţine seminţe bogate în ulei, folosit în medicină şi în industrie. /<lat. ricinus, germ. Rizinus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RICÍN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare şi cu flori roşietice sau gălbui, din seminţele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant şi purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus].
(Dicţionar de neologisme)

RICÍN s. m. plantă oleaginoasă cu frunze mari, strălucitoare, cu flori roşietice, din seminţele căreia se extrage un ulei, ca lubrifiant şi purgativ. (< fr. ricin, lat. ricinus, germ. Rizinus)
(Marele dicţionar de neologisme)

ricín s. m., pl. ricíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RICÍN s. (BOT.; Ricinus communis) căpuşă.
(Dicţionar de sinonime)