rihtuire

RIHTUÍ, rihtuiesc, vb.lV. Tranz. A croi şi a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălţăminte; a pune căptuşeala unei feţe croite. – Probabil din germ. richten.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIHTUÍRE, rihtuiri, s.f. Acţiunea de a rihtui şi rezultatul ei. – V. rihtui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RIHTU//Í ~iésc tranz. 1) (piese din piele) A potrivi, îmbinând prin cusături. 2) (feţe de încălţăminte) A înzestra cu căptuşeală. /<germ. richten
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rihtuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rihtuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)