rihtuitor
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s.m. şi f. Persoană care rihtuieşte. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RIHTUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Muncitor specializat în operaţii de rihtuire. [Sil. -tu-i-] /a rihtui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
rihtuitór s. m. (sil. -tu-i-), pl. rihtuitóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RIHTUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Muncitor specializat în operaţii de rihtuire. [Sil. -tu-i-] /a rihtui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)