rindea

RINDEÁ, rindele, s.f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuţite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea şi fasonarea pieselor de lemn prin aşchiere. ♢ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s.f.] – Din tc. rende.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIND//EÁ ~éle f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuţit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin aşchiere a lemnu-lui. ♢ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătuşărie, folosită pentru netezirea pie-selor confecţionate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rindeá (rindéle), s.f. – Făţuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Şeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a făţui cu rindeaua).
(Dicţionarul etimologic român)

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) făţuitor, (înv. şi reg.) teşcherea, (reg.) strujniţă. (A da o scândură la ~.)
(Dicţionar de sinonime)