rit

RIT, rituri, s.n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic¹. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credinţă religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIŢ, riţuri, s.n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai uşor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RIT ~uri n. 1) v. RITUAL. 2) Credinţă religioasă; cult; religie; confesiune. 3) fig. Rânduială tipizată şi invariabilă. /<ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RIŢ ~uri n. poligr. Adâncitură liniară care se face pe o foaie de carton pentru a putea fi uşor îndoită. /<germ. Ritz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RIT s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].
(Dicţionar de neologisme)

RIT s. n. 1. ritual. ♢ (fig.) rânduială, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus)
(Marele dicţionar de neologisme)

rit s. n., pl. ríturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

riţ s.n., pl. ríţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RIT s. v. cult.
(Dicţionar de sinonime)

RIT s. v. ceremonial, ceremonie, etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.
(Dicţionar de sinonime)