rocadă dex - definiţie, sinonime, conjugare

rocadă

ROCÁDĂ, rocade, s.f. 1. Mişcare la jocul de şah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide şi care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege şi în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziţiei ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicaţie cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea şi manevrarea trupelor, precum şi pentru asigurarea materială a acestora. ♦ Linie de rocadă = linie pe care se mişcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulaţiei de tranzit, amenajată în exteriorul unei localităţi. – Din fr. rocade, germ. Rochade.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ROCÁD//Ă ~e f. (la jocul de şah) Mişcare combinată între rege şi tură, admisă numai o singură dată într-o partidă; inversare de poziţii. ♢ Arteră de ~ cale de comunicaţie care ocoleşte o localitate, fiind destinată circulaţiei de tranzit. /<fr. rocade, germ. Rockade
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rocádă (rocáde), s.f. – Mutare combinată la şah. Germ. Rockade (Candrea), sau mai curînd din fr. rocade.
(Dicţionarul etimologic român)

ROCÁDĂ s.f. 1. Mişcare la jocul de şah între rege şi tură, pe care fiecare jucător o poate efectua numai o singură dată în cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce lângă rege, iar acesta trece peste ea. ♦ (Rar) Fel anumit de schimb de locuinţă. 2. Comunicaţie paralelă cu linia frontului pe care se mişcă rezervele unei armate. ♦ Arteră de rocadă = arteră destinată circulaţiei de tranzit, amenajată în exteriorul unei localităţi. [< fr. rocade, cf. germ. Rockade].
(Dicţionar de neologisme)

ROCÁDĂ s. f. 1. (şah) mutare pe care fiecare jucător o poate efectua numai o singură dată în cursul unei partide, prin care una dintre ture se aduce lângă rege, iar acesta trece peste ea. ♦ fel anumit de schimb de locuinţă. 2. comunicaţie paralelă cu linia frontului pe care se mişcă rezervele unei armate. ♦ arteră de ~ = arteră destinată circulaţiei de tranzit, amenajată în exteriorul unei localităţi. (< fr. rocade, germ. Rockade)
(Marele dicţionar de neologisme)

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ro roc roca rocad

Cuvinte se termină cu literele: da ada cada ocada