rococo dex - definiţie, sinonime, conjugare

rococo

ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură şi în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (şi substantivat, n.) = stil artistic de ornamentaţie răspândit în sec. XVIII, provenind din Franţa, caracterizat printr-o bogăţie excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ROCOCÓ adj. invar. 1) (în arhitectura şi arta aplicată europeană din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinţă excesivă de elemente decorative, culori deschise şi strălucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobişnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ROCOCÓ adj. invar. 1. Stil rococo (şi s.n.) = stil de ornamentaţie de origine franceză răspândit în sec. XVIII, care se caracterizează printr-o deosebită bogăţie a decorului, prin tendinţa spre asimetrie şi spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. V. rocaille. 2. Stil în istoria literară de la sfârşitul sec. XVIII care implică, pe de o parte, înclinaţia spre anume genuri şi specii, iar pe de alta, o manieră şi anumite modalităţi specifice ale expresiei. 3. (Fig.) Extravagant, ieşit din comun. [< fr. rococo, cf. rocaille – pietriş].
(Dicţionar de neologisme)

ROCOCÓ adj. inv. stil ~ (şi s. n.) = stil de ornamentaţie în arhitectură şi arta decorativă din sec. XVIII, de origine franceză, care urmează barocului, printr-o deosebită bogăţie a decorului, prin tendinţa spre asimetrie şi spre complicare a planurilor arhitectonice, printr-o cromatică bogată etc. ♢ (p. ext.) demodat şi puţin ridicol. (< fr. rococo)
(Marele dicţionar de neologisme)

rococó s. n., adj. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ro roc roco rococ

Cuvinte se termină cu literele: co oco coco ococo