rodiu

RÓDIU² s.n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găseşte în natură împreună cu aceasta şi care se întrebuinţează aliat cu ea la confecţionarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÓDIU¹, rodii, s.m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roşii şi fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÓDIU¹ n. Metal dur, ductil, maleabil, de culoare argintie-albăstrie, asemănător cu platina, întrebuinţat în aliaje, la confecţionarea instrumentelor de laborator şi în medicină. /<fr. rhodium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÓDI//U² ~i m. Arbore exotic cu tulpina scundă, cu ramuri spinoase şi cu frunze alungite, cu flori roşii-aprinse şi cu fructe mari comestibile. /Din rodie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ródiu (ródii), s.m. – Granat (Punica granatum). Ngr. ροδία „granat”, ρόδι „granată” (Cihac, II, 693). – Der. rodie, s.f. (granată), cf. sl. rodije; rodier, s.m. (granat).
(Dicţionarul etimologic român)

RÓDIU s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei, care se întrebuinţează aliat cu aceasta la confecţionarea instrumentelor de laborator. [< fr. rhodium].
(Dicţionar de neologisme)

RÓDIU s. n. metal dur, maleabil şi ductil, din familia platinei, la elaborarea unor aliaje. (< fr. rhodium)
(Marele dicţionar de neologisme)

ródiu (arbust) s. m. [-diu pron. -diu], art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (sil. -di-ii)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ródiu (element chimic) s. n. [-diu pron. -diu], art. ródiul; simb. Rh
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RÓDIU s. (BOT.; Punica granatum) (rar) rodier, rubin, (înv. şi reg.) rodie.
(Dicţionar de sinonime)