romanice
[Sinonime]
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani2 (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman2. ♢ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROMÁNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care se trage din romani; descen-dent din romani. 2) (despre limbi) Care are la bază limba latină; care provine din limba latină. 3) Care studiază limbile, literaturile şi culturile neolatine. Studii ~ce. /<it. romanico, germ. romanisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ROMÁNIC, -Ă adj. Descendent din romani. ♢ Artă romanică = artă dezvoltată, mai ales în arhitectură, în ţările europene supuse influenţei catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine şi în special elemente din arta carolingiană (edificii caracterizate prin severitate, masivitate şi robusteţe, savante jocuri de volume prismatice şi cilindrice ale navelor, absidelor şi turnurilor etc.); limbă romanică = limbă care îşi are originea în limba latină; neolatin. ♦ Care se ocupă cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi într-o limbă neolatină, germ. romanisch].
(Dicţionar de neologisme)
ROMÁNIC, -Ă adj. descendent din romani. o limbi če = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin. ♢ care se ocupă cu limbile romanice. o artă ~ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în ţările europene, supuse influenţei catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine şi în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate şi robusteţe, volume prismatice şi cilindrice ale navelor, absidelor şi turnurilor etc.). (< it. romanico, germ. romanisch)
(Marele dicţionar de neologisme)
románic adj. m., pl. románici; f. sg. románică, pl. románice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROMÁNIC adj. neolatin. (Limbă ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROMÁNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care se trage din romani; descen-dent din romani. 2) (despre limbi) Care are la bază limba latină; care provine din limba latină. 3) Care studiază limbile, literaturile şi culturile neolatine. Studii ~ce. /<it. romanico, germ. romanisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
ROMÁNIC, -Ă adj. descendent din romani. o limbi če = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin. ♢ care se ocupă cu limbile romanice. o artă ~ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în ţările europene, supuse influenţei catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine şi în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate şi robusteţe, volume prismatice şi cilindrice ale navelor, absidelor şi turnurilor etc.). (< it. romanico, germ. romanisch)
(Marele dicţionar de neologisme)
románic adj. m., pl. románici; f. sg. románică, pl. románice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROMÁNIC adj. neolatin. (Limbă ~.)
(Dicţionar de sinonime)