romanţa
[Conjugare]
ROMANŢÁ, romanţéz, vb. I. Tranz. A prezenta viaţa unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ROMANŢ//Á ~éz tranz. (vieţile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ROMANŢÁ vb. I. tr. A prezenta, a descrie viaţa cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].
(Dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. tr. a descrie viaţa unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
romanţá vb., ind. prez. 1 sg. romanţéz, 3 sg. şi pl. romanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ROMANŢ//Á ~éz tranz. (vieţile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. tr. a descrie viaţa unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
romanţá vb., ind. prez. 1 sg. romanţéz, 3 sg. şi pl. romanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)