ronțăire dex - definiţie, sinonime, conjugare
RONŢĂÍ, rónţăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinţi puţin câte puţin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinţii un obiect. – Ronţ + suf. -ăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RONŢĂÍRE, ronţăiri, s.f. Acţiunea de a ronţăi şi rezultatul ei; ronţăială, ronţăit. – V. ronţăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RONŢĂÍ rónţăi tranz. (alimente tari sau uscate) A mânca, sfărâmând cu dinţii şi producând un zgomot caracteristic. ~ o ca-ramelă. /ronţ + suf. ~ăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ronţăí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. rónţăi, 3 sg. şi pl. rónţăie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ronţăíre s. f., g.-d. art. ronţăírii; pl. ronţăíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RONŢĂÍ vb. a crănţăi, a crănţăni. (~ biscuiţi.)
(Dicţionar de sinonime)

RONŢĂÍRE s. v. ronţăit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ro ron ront ronta rontai

Cuvinte se termină cu literele: re ire aire taire ntaire