rosătură

ROSĂTÚRĂ, rosături, s.f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s.f.] – Ros + suf. -ătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ROSĂTÚRĂ rosături f. 1) v. A ROADE şi A SE ROADE. 2) Loc ros, tocit. 3) Rană superficială provenită dintr-o roadere. 4) Masă constând din resturi provenite din roadere. [G.-D. rosăturii] /a roade + suf. ~ătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ROSĂTÚRĂ s. 1. măcinătură, mâncătură. (O ~ adâncă în mal.) 2. v. roadere. 3. (MED.) eroziune, (înv. şi reg.) rosură. (O ~ la călcâi, de la încăl-ţăminte.)
(Dicţionar de sinonime)

ROSĂTÚRĂ s. v. coroziune, erodare, ero-ziune, roadere.
(Dicţionar de sinonime)