RÓŞCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roşcat şi obrajii roşcovani. – Roşu + suf. -că.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROŞTÉI, roşteie, s.n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oţel şi care se foloseşte ca închizătoare la uşi şi la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenuşa. – Din magh. rostély.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
roştéi (roştéie), s.n. – (Trans.) Gratie, zăbrea. Mag. rostély, slov. roštelj (Cihac, II, 319).
(Dicţionarul etimologic român)
roştéi s. n., pl. roştéie
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROŞTÉI s. v. gratie, zăbrea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROŞTÉI, roşteie, s.n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oţel şi care se foloseşte ca închizătoare la uşi şi la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenuşa. – Din magh. rostély.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
roştéi s. n., pl. roştéie
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ROŞTÉI s. v. gratie, zăbrea.
(Dicţionar de sinonime)