rouă dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÓUĂ s.f. Picături de apă care acoperă dimineaţa suprafaţa pământului, obiectele de pe sol, vegetaţia etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturaţie. ♢ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori şi gaze cu conţinut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturaţiei cu vapori, să apară primele picături de lichid. ♢ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineaţă. ♦ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe şi cu frunze lungueţe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanţă vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÓUĂ f. 1) Picături mici de apă care se formează prin condensarea vaporilor din atmosferă şi care se depun pe suprafaţa pământului în nopţile sau în dimineţile răcoroase de vară. ♢ Pe ~ de dimineaţă; în zorii zilei. 2): Roua-cerului plantă erbacee, insectivoră, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secretă o substanţă cu ajutorul căreia sunt digerate insectele. [G.-D. rouăi] /<lat. ros, roris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

róuă s.f. – Apă provenită din condensarea vaporilor din atmosferă, care se depune pe pămînt, pe plante etc. – Var. înv. ro(a)o, ro(a)ă. Mr. aroauă, arao, megl. rauă. Lat. rōs, rōrem (Puşcariu 1477; REW 7374), cf. prov., cat. ros; dar mecanismul de transmitere este discutabil. S-a sugerat o var. *rōlla (Candrea, Éléments, 75), care nu pare justificată. Un *rōs, n., cu rezultatul rom. *rorouă ca ziziuă (Philippide, Principii, 66; Puşcariu 1477; Iordan, Dift., 189) este dubios, dacă se ia în consideraţie paralelismul cu nosnoi, dosdoi, post(i)poi etc. S-a crezut într-o modificare de decl. rōs, *rǒvem ca bōs, bǒvem (Meyer, Alb. St., IV, 45); sau într-un rezultat *rore (cf. logud. rore, Wagner 112), cu disimilarea celui de-al doilea r (Tiktin; Skok, Arch. Rom., VIII, 158; Graur, BL, III, 51). Nici una dintre explicaţii nu este suficient de clară. Dacă „la brisure” între cei doi r ar fi o certitudine (cf. prooroc), s-ar putea porni de la *rore*roore*rouri, care, desigur, s-ar fi simţit ca un pl., de unde sing. regresiv rouă. În realitate nici „la brisure” nu ne pare sigură, nici sing. n-ar trebui să fie f.; cf. totuşi toate der. acestui cuvînt, care nu pleacă de la rouă, ci postulează un rouri. Der. roura (var. înroura, înroua), vb. (a acoperi cu rouă; a umezi; a burniţa), din lat. rōrāre (Puşcariu 1478; Tiktin; Candrea) dacă se admite o „brisure” ror- › roor- (Graur, BL, III, 50), sau mai probabil de la un pl. *rouri, ca hainăînhăinura, cornîncornora, faşeînfăşura etc.; rourică, s.f. (firuţă, Glyceria fluitans); rouros, adj. (plin de rouă; umed). Cf. rouruşcă.
(Dicţionarul etimologic român)

róua-cérului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

róuă s. f., g.-d. art. róuăi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.
(Dicţionar de sinonime)

RÓUĂ s. (BOT.) roua-cerului (Drosera rotundifolia) = roua-soarelui, (prin Transilv.) rocă; roua-soarelui v. roua-cerului.
(Dicţionar de sinonime)

ROUÁ vb. v. bura, burniţa, ţârcâi, ţârâi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ro rou

Cuvinte se termină cu literele: ua oua