roura

ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. şi refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ROUR//Á ~eáză 1. intranz. A cădea rouă. 2. tranz. A face să se roureze. /<lat. rorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ROUR//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A se acoperi cu stropi ca de rouă. /<lat. rorare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rourá vb. (sil. ro-u-), ind. prez. 3 sg. roureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ROURÁ vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ROURÁ vb. v. bura, burniţa, pica, picura, ţârcâi, ţârâi, uda, umezi.
(Dicţionar de sinonime)