rușinare dex - definiţie, sinonime, conjugare
RUŞINÁ, ruşinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva ruşine, a se jena. ♦ A se simţi stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. şi pop.) A necinsti, a dezonora. – Din ruşine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RUŞINÁRE, ruşinări, s.f. Faptul de a (se) ruşina. – V. ruşina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RUŞIN//Á~éz tranz. 1) A face să se ruşineze. 2) înv. A face de ruşine; a acoperi de ruşine; a necinsti; a dezonora. /Din ruşine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RUŞIN//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de ruşine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din ruşine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RUŞINÁ, ruşinéz, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Învechit şi arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toţi vracii... rămaseră însă ruşinaţi, care n-avură ce-i face.Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai ruşinat urât, măi badeo.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

RUŞINÁRE, ruşinắri, s.f. ~; ruşine.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

RUŞINÁ, ruşinéz, vb. I. ~ (din roşí + suf. expresiv -ina, ca şi la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâţâí > hâţâná sau împopoţá > împopoţoná, pare cea mai bună explicaţie; celelalte ipoteze obişnuiesc să se bazeze pe ruşine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *ruşiciune (< roşí))
(Dicţionarul etimologic român)

ruşiná (ruşinéz, ruşinát), vb. – 1. A se sfii, a se simţi încurcat. – 2. A se umple de ruşine, a-i fi ruşine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. aruşnedz. De la roşi „a face pe cineva să devină roşu” cu suf. expresiv -ina, ca clăticlătina, tîmpi(în)tîmpina, hîţîihîţîna, împopoţaîmpopoţona etc. Această explicaţie a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, şi pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe ruşine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Puşcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *ruşiciune, de la roşi (Tiktin). Der. ruşine (mr. ar(u)şine, megl. ruşoni, istr. ruşire), s.f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilinţă); ruşinat, adj. (jenat; umilit); neruşinat, adj. (fără ruşine); neruşinare, s.f. (impudoare, necuviinţă); ruşinător, adj. (ruşinos); ruşinos, adj. (sfios); neruşinos, adj. (înv., obraznic).
(Dicţionarul etimologic român)

ruşiná vb., ind. prez. 1 sg. ruşinéz, 3 sg. şi pl. ruşineáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ruşináre s. f., g.-d. art. ruşinării; pl. ruşinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RUŞINÁ vb. v. sfii.
(Dicţionar de sinonime)

RUŞINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.
(Dicţionar de sinonime)

RUŞINÁRE s. v. desfrâu, dezmăţ, jenă, orgie, ruşine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stânjeneală, stânjenire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ru rus rusi rusin rusina

Cuvinte se termină cu literele: re are nare inare sinare