rudire

RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RUDÍRE, rudiri, s.f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

rudí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rudésc, imperf. 3 sg. rudeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rudeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rudíre s. f., g.-d. m. rudírii; pl. rudíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RUDÍ vb. v. înrudi.
(Dicţionar de sinonime)

RUDÍRE s. v. înrudire.
(Dicţionar de sinonime)