rufă

RÚFĂ, rufe, s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, feţe de masă etc.; albituri, schimburi. ♢ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile şi neînţelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanţă, cârpă. – Din sl. ruho.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚFĂ ~e f. mai ales la pl. 1) Articol textil care se poartă direct pe corp; piesă de lenjerie. 2) Articol textil care se aşterne pe pat; albitură. ♢ rufele (murdare) se spală în familie conflictele trebuie soluţionate într-un cadru restrâns. [G.-D. rufei] /<sl. ruho
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rúfă (rúfe), s.f. – 1. Haine, ţesături albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpă, zdreanţă. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho „îmbrăcăminte”, slov. ruha „cearşaf”, ceh. roucha „cearşaf”, ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufărie, s.f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrenţăros); rufană, s.f. (Mold., cîrpă; Mold., curvă), pentru ultimul sens, cf. buleandră, hanţă, tîrfă etc.; rufean, s.m. (Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu rufián, cf. Dragoş, BF, IX, 113.
(Dicţionarul etimologic român)

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RÚFĂ s. (mai ales la pl.) v. rufărie.
(Dicţionar de sinonime)

RÚFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, haină, îmbrăcăminte, otreapă, petică, strai, veşmânt, zdreanţă.
(Dicţionar de sinonime)