rugat dex - definiţie, sinonime, conjugare
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorinţe, un serviciu, o favoare etc. ♢ Expr. A ruga (pe cineva) de toţi dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politeţe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-şi ruga moartea = a-şi dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduinţa de a face ceva. ♢ Expr. Mă rog, formulă întrebuinţată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RUGÁ rog tranz. (persoane) A solicita printr-o adresare politicoasă sau umilă. ♢ Te rog (frumos)! se spune, ca formulă de politeţe, când cineva se adresează unei persoane, cerându-i un serviciu. ~ (pe cineva) de toţi dumnezeii a cere foarte insistent; a implora. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreţia interlocutorului său. /<lat. rogare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RUGÁ mă rog intranz. 1) A solicita manifestând un interes personal deosebit. ♢ Mă rog matale te rog cu multă insistenţă. 2) (în credinţele religioase) A face o rugăciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. ♢ ~ cu cerul şi cu pământul a se ruga cu o stăruinţă deosebită. /<lat. rogare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rugá (róg, rugát), vb. – 1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Puşcariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover. – Der. rugă, s.f. (rugăciune, implorare; petiţie, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troiţă); rugăciune (megl. rugăciuni), s.f. (închinare, rugă), probabil direct din lat. rǒgātiōnem (Puşcariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (megl. rugămînt), s.n. (rugă, cerere), probabil pl. n. de la rugămînt, interpretat ca sing. f., cf. încălţăminte (după Puşcariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugător, adj. (care cere). – Din rom. provine săs. rugan, vb.
(Dicţionarul etimologic român)

rugá vb., ind. prez. 1 sg. rog, 3 sg. şi pl. roágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RUGÁ vb. 1. (înv.) a cerca. (L-a ~ să-i facă un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Îl ~ să intre.) 3. (BIS.) a se închina, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RUGÁT s. v. cerere, petiţie.
(Dicţionar de sinonime)

RUGÁT adj. v. implorator, rugător.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ru rug ruga

Cuvinte se termină cu literele: at gat ugat