rumegare

RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult şi încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RUMEGÁRE, rumegări, s.f. Acţiunea de a rumega şi rezultatul ei. – V. rumega.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A RUMEGÁ rúmeg 1. intranz. (hrană, alimente etc.) A mesteca în gură. 2. tranz. fig. A analiza îndelung până în cele mai mici amănunte. /<lat. rumigare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rumegá (rúmeg, rumegát), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – Var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). Lat. rŭmĭgāre (Puşcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar. – Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s.f. (pilitură de ferăstrău); rumeguş, s.n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401).
(Dicţionarul etimologic român)

rumegá vb., ind. prez. 1 sg. rúmeg, 3 sg. şi pl. rúmegă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegării; pl. rumegări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
RUMEGÁ vb. (franţuzism) a rumina. (Vitele ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RUMEGÁ vb. v. mânca.
(Dicţionar de sinonime)

RUMEGÁRE s. v. rumegat.
(Dicţionar de sinonime)

RUMEGÁRE s. v. mâncare.
(Dicţionar de sinonime)