rumeni dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÚMEN1, rumene, s.n. Primul şi cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă şi o parte din cavitatea abdominală dreaptă şi în care se înmagazinează alimentele şi se macerează sub influenţa florei bacteriene, a fermenţilor şi a mişcării pereţilor; ierbar2. – Din fr. rumen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roşu. ♦ (Despre oameni) Cu faţa îmbujorată, cu obrajii roşii. ♦ (Despre fructe şi unele alimente) Care a căpătat o culoare roşiatică (sub acţiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roşu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină rumen2; a (se) colora în roşu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚMEN1 ~e n. (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<fr. rumen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÚMEN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre faţă, buze etc.) Care are o culoare roşiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la faţă. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roşiatic (sub acţiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A RUMEN//Í ~ésc tranz. A face să se rumenească. /Din rumen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE RUMEN//Í mă ~ésc intranz. 1) A se înroşi uşor; a deveni rumen; a se îmbujora. 2) (despre unele fructe sau legume) A intra în faza de maturitate, căpătând o culoare roşia-tică. 3) (despre carne, copturi etc.) A căpăta o culoare roşie-închisă (sub acţiunea focului). 4) pop. A aplica un strat subţire de fard pe buze şi pe obraji; a se da cu rumeneală; a se sulimeni. /Din rumen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roşcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roşu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroşi; a se face rumen, a se frige uşor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s.f. (roşeaţă, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniţă, s.f. (fard).
(Dicţionarul etimologic român)

RÚMEN2, RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roşu; cf. scr., slovac. rumen)
(Dicţionarul etimologic român)

RUMENÍ, rumenésc, vb. IV. ~ (din rumen2, sl. rumĕniti, scr. rumeniti)
(Dicţionarul etimologic român)

RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].
(Dicţionar de neologisme)

RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)
(Marele dicţionar de neologisme)

rúmen adj. m., pl. rúmeni; f. sg. rúmenă, pl. rúmene
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rúmen s. n., pl. rúmene
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rumení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rumeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
RÚMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroşit, roşu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roşit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)
(Dicţionar de sinonime)

RÚMEN s. (ANAT.) burduhan, ierbar. (~ al animalelor rumegătoare.)
(Dicţionar de sinonime)

RUMENÍ vb. 1. v. îmbujora. 2. (reg.) a (se) prinde. (Pâinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige şi ~ găina.)
(Dicţionar de sinonime)

RUMENÍ vb. v. farda, machia, vopsi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ru rum rume rumen

Cuvinte se termină cu literele: ni eni meni umeni