RUPTÚRĂ, rupturi, s.f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuităţii materiei, fig. a relaţiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâşietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ♢ Ruptură de pantă = loc în care porneşte brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanţă, cârpă. – Rupt2 + suf. -ură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunţa (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RUPTÚR//Ă ~i f. 1) Întrerupere a relaţiilor cu cineva. 2) Loc unde s-a rupt ceva. 3) Parte ruptă din ceva. 4) Obiect de îmbrăcăminte vechi şi rupt; zdreanţă. /rupt + suf. ~ură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâşietură, gaură (într-un material ţesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere şi prin ea se jucau rupturi de nori de fum.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)
(Dicţionarul etimologic român)
RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.
(Dicţionarul etimologic român)
RUPTÚRĂ s. f. 1. rupere. 2. separare, întrerupere a legăturilor de prietenie între persoane, state. 3. (med.) lipsă de continuitate, intervenită brusc într-un organ. (< fr. rupture)
(Marele dicţionar de neologisme)
ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rupturí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ruptureáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
(Dicţionar de sinonime)
RUPTÚRĂ s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. v. sfâşietură. 3. v. zdreanţă. 4. v. petic. 5. (MED.) fractură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)
(Dicţionar de sinonime)
RUPTÚRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, fracţiune, hernie, prostituată, târfă.
(Dicţionar de sinonime)
RUPTURÍ vb. v. îmbucătăţi, mutila, schilodi, tivi.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunţa (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâşietură, gaură (într-un material ţesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere şi prin ea se jucau rupturi de nori de fum.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)
RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)
(Dicţionarul etimologic român)
RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.
(Dicţionarul etimologic român)
RUPTÚRĂ s. f. 1. rupere. 2. separare, întrerupere a legăturilor de prietenie între persoane, state. 3. (med.) lipsă de continuitate, intervenită brusc într-un organ. (< fr. rupture)
(Marele dicţionar de neologisme)
ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rupturí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ruptureáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
(Dicţionar de sinonime)
RUPTÚRĂ s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. v. sfâşietură. 3. v. zdreanţă. 4. v. petic. 5. (MED.) fractură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)
(Dicţionar de sinonime)
RUPTÚRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, fracţiune, hernie, prostituată, târfă.
(Dicţionar de sinonime)
RUPTURÍ vb. v. îmbucătăţi, mutila, schilodi, tivi.
(Dicţionar de sinonime)