RUS, -Ă, ruşi, -se, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparţine Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus\'.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RUS1 ~ă (ruşi, ~e) Care aparţine Rusiei sau populaţiei ei; din Rusia. Stepă ~ă. /< rus. rus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RUS2 ruşi m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Rusiei sau este originară din Rusia. /< rus. rus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÚSĂ f. mai ales art. Limba vorbită de ruşi. [G.-D. rusei] /< rus. rus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RUS2, RÚSĂ, ruşi, rúse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puţin prob., cf. roşu)
(Dicţionarul etimologic român)
RUS3, ruşi, s.m. (Entom.) Şvab1, Blatta germanica. (din rus2)
(Dicţionarul etimologic român)
rus (rúsă), adj. – Roşu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Puşcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puţin probabilă, cf. roşu. – Der. rus, s.m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roşu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s.f. (femeie rusă; oaie roşcată); ruscea (var. ruşcea), s.f. (brînduşă, Colchicum autumnale); ruscuţă, s.f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); ruseşte, adv. (în rusă, ca ruşii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila ruşilor); rusneac (var. rusnac), s.m. (rutean); ruşeţ, adj. (roşcat); ruşiţă, s.f. (vacă roşcată); ruşulică (var. ruş(c)uliţă), s.f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Ruşchiu, s.n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, ruşcea), datorită culorii roşietice a unora din aceste locuri, ca şi în cazul lui ruşeţ, foarte folosit ca toponim; explicaţia lui Puşcariu, Dacor., III, 680, care porneşte de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)
rus s. m., adj. m., pl. ruşi; f. sg. rúsă, pl. rúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rúsă (limba) s. f., g.-d. art. rúsei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RUŞI-DE-TOÁMNĂ s. pl. (BOT.; Callistephus chinensis) (Transilv.) palaneţe (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
RUS adj. v. arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic.
(Dicţionar de sinonime)
RUS s. v. şvab.
(Dicţionar de sinonime)
RUS s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. şi pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RUS1 ~ă (ruşi, ~e) Care aparţine Rusiei sau populaţiei ei; din Rusia. Stepă ~ă. /< rus. rus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RÚSĂ f. mai ales art. Limba vorbită de ruşi. [G.-D. rusei] /< rus. rus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
RUS2, RÚSĂ, ruşi, rúse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puţin prob., cf. roşu)
(Dicţionarul etimologic român)
RUS3, ruşi, s.m. (Entom.) Şvab1, Blatta germanica. (din rus2)
(Dicţionarul etimologic român)
rus (rúsă), adj. – Roşu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Puşcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puţin probabilă, cf. roşu. – Der. rus, s.m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roşu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s.f. (femeie rusă; oaie roşcată); ruscea (var. ruşcea), s.f. (brînduşă, Colchicum autumnale); ruscuţă, s.f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); ruseşte, adv. (în rusă, ca ruşii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila ruşilor); rusneac (var. rusnac), s.m. (rutean); ruşeţ, adj. (roşcat); ruşiţă, s.f. (vacă roşcată); ruşulică (var. ruş(c)uliţă), s.f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Ruşchiu, s.n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, ruşcea), datorită culorii roşietice a unora din aceste locuri, ca şi în cazul lui ruşeţ, foarte folosit ca toponim; explicaţia lui Puşcariu, Dacor., III, 680, care porneşte de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)
rus s. m., adj. m., pl. ruşi; f. sg. rúsă, pl. rúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
rúsă (limba) s. f., g.-d. art. rúsei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RUŞI-DE-TOÁMNĂ s. pl. (BOT.; Callistephus chinensis) (Transilv.) palaneţe (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
RUS adj. v. arămiu, roşcat, roşcovan, roşiatic.
(Dicţionar de sinonime)
RUS s. v. şvab.
(Dicţionar de sinonime)
RUS s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. şi pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)
(Dicţionar de sinonime)