rută dex - definiţie, sinonime, conjugare
RÚTĂ1, rute, s.f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicaţie între două localităţi; traseu. – Din fr. route.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚTĂ2, rute, s.f. (Bot.) Virnanţ. – Din lat. ruta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RUGINÍŢĂ, ruginiţe, s.f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază şi dinţate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) straşnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă şi distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus).Rugină + suf. -iţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VIRNÁNŢ, virnanţi, s.m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne şi penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu întrebuinţări în medicină; rută (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RÚT//Ă1 ~e f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÚT//Ă2 ~e f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, şi cu flori galbene dispuse în inflorescenţă. /<lat. ruta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

rútă (rúte), s.f. – Virnanţ (Ruta graveolens). Lat. ruta, cultism din sec. XVII. Nu este cuvînt moştenit, în ciuda părerii lui Puşcariu 1489, nici probabil sl. (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 43) sau mag. (Gáldi, Dict., 155). – Der. rutişor, s.m. (plante, Thalictrum angustifolium, T. minus, T. flavum).
(Dicţionarul etimologic român)

RÚTĂ2, rúte, s.f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvânt tradiţional şi, prob., nici sl. sau magh.)
(Dicţionarul etimologic român)

RÚTĂ s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcţie. [< fr. route].
(Dicţionar de neologisme)

RÚTĂ s. f. drum urmat de un vehicul; traseu. ♢ direcţie. (< fr. route)
(Marele dicţionar de neologisme)

rúta-sălbátică s. f., art. rúta-sălbátică
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rútă (drum, plantă) s. f., pl. rúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ruginíţă s. f., g.-d. art. ruginíţei; pl. ruginíţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

virnánţ s. m., pl. virnánţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rúţă! interj. (reg.) strigăt, chemare a raţelor.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
RÚTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marşrut, (înv., prin Mold.) şleau, (livr.) relaţie. (~ urmată de un vehicul.)
(Dicţionar de sinonime)

RÚTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanţ. 2. (Thalictrum flavum) rutişor galben.
(Dicţionar de sinonime)

RUGINÍŢĂ s. (BOT.; Asplenium ruta muraria) (reg.) feriguţă, spinarea-lupului.
(Dicţionar de sinonime)

VIRNÁNŢ s. (BOT.; Ruta graveolens) rută.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ru rut

Cuvinte se termină cu literele: ta uta