rușui
ruşuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. ruşii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acţiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, răşlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forţa). Explicaţia lui Tiktin, prin intermediul lui răzluşi, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) ‹ sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipseşte posibilitatea de a o confirma.
(Dicţionarul etimologic român)
RUŞUÍ, ruşuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a lua în stăpânire prin forţă. (din sl. rušiti = a lua, a înlătura; la origine, se spunea probabil despre schimbarea pe ascuns a poziţiei pietrelor de hotar ale unei proprietăţi; de aici, cu l expresiv a devenit răşlui; explicaţia lui Tiktin, prin interm. lui răzluşi (< sl. razlučiti), nu este convingătoare)
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul etimologic român)
RUŞUÍ, ruşuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a lua în stăpânire prin forţă. (din sl. rušiti = a lua, a înlătura; la origine, se spunea probabil despre schimbarea pe ascuns a poziţiei pietrelor de hotar ale unei proprietăţi; de aici, cu l expresiv a devenit răşlui; explicaţia lui Tiktin, prin interm. lui răzluşi (< sl. razlučiti), nu este convingătoare)
(Dicţionarul etimologic român)