râia

RAIÁ, raiale, s.f. 1. Teritoriu ocupat şi administrat direct de autorităţile militare turceşti. 2. Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova şi Ţara Românească, datori să le plătească tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RẤIE s.f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni şi la animale, cauzată de un parazit şi caracterizată prin apariţia unor bubuliţe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ♢ Expr. Se ţine ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poţi să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni şi animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă şi manifestată prin apariţia unor excrescenţe moi, negre-brune, pe părţile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

RAIÁ ~le f. ist. Cetate şi teritoriu ocupate şi administrate de autorităţile militare turceşti în ţările române. [Art. raiaua] /< turc. raya
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

RÂIE f. pop. 1) Boală contagioasă a pielii (la om şi la unele animale) cauzată de un parazit, care se manifestă prin apariţia unor bubuliţe şi prin mâncărime puternică; scabie. ♢ A se ţine ca râia (de om) se spune despre cineva, de care nu poţi scăpa uşor. 2) Situaţie complicată şi neplăcută; belea. 3) depr. Fiinţă care pricinuieşte cuiva neplăceri; pacoste. [G.-D. râiei] /<lat. aranea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

raiá (raiále), s.f. – 1. Creştin care plătea impozit la turci şi care trăia sub protecţia legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de creştini, dar guvernat după legea turcă. – Mr. arăe. Tc. raya ‹ arab. re’aya (Şeineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαïᾶς, alb. raië, bg. raja, it. raja. – Der. raelicesc, adj. (înv., propriu raialelor).
(Dicţionarul etimologic român)

raiá (-iéle), s.f. – (Mold.) Şipcă. Pol. reja (Cihac, II, 303).
(Dicţionarul etimologic român)

raiá s. f. (sil. -ia), art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râia-broáştei (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râia-múnţilor (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râie s. f., art. râia, g.-d. art. râiei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râiá, râiéz, vb. I (pop.) a căpăta râie; a se râioşa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
RÂIE-BROŞTEÁSCĂ s. v. mătasea-broaştei.
(Dicţionar de sinonime)

RÂIA-BROÁŞTEI s. v. mătasea-broaştei.
(Dicţionar de sinonime)

RÂIE-DE-ÁPĂ s. v. mătasea-broaştei.
(Dicţionar de sinonime)

RÂIE s. (MED.) scabie, (reg.) rapăn.
(Dicţionar de sinonime)