răpitură
RĂPITÚRĂ, răpituri, s.f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
răpitúră s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
răpitúră s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)