RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. şi intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s.f. Acţiunea de a răscoli şi rezultatul ei. – V. răscoli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A RĂSCOL//Í ~ésc tranz. 1) (lucruri) A întoarce în dezordine căutând; a răvăşi. 2) (focul, jăraticul) A amesteca făcând să ardă mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face să reînvie (producând durere sufletească); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) A da la o parte (căutând ceva şi pătrunzând în adâncime). 5) A pune în mişcare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emoţii puternice; a tulbura; a răvăşi. 7) rar A face să se revolte. /<sl. rascoliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
răscolí (răscolésc, răscolít), vb. – 1. A scormoni, a scotoci, a răvăşi. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărţi oile care aparţin la diferiţi proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărţi” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s.n. (despărţirea oilor după apartenenţa lor; cuşcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcaţie; bară de lemn care uneşte loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărţire”; răscoală, s.f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s.m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniştit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, uşor de înţeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.
(Dicţionarul etimologic român)
răscolí vb. (a scotoci, a enerva, a desface stâna) ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răscoleáscă; (a agita) ind. prez. 3 sg. răscoálă /răscoléşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. răscoále /răscoleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RĂSCOLÍ vb. 1. v. căuta. 2. v. deranja. 3. v. stârni. 4. v. scormoni. *5. (PĂSTORIT) (reg.) a răvăşi. (A ~ stâna, toamna.) 6. v. tulbura.
(Dicţionar de sinonime)
RĂSCOLÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
(Dicţionar de sinonime)
RĂSCOLÍRE s. 1. v. deranjare. 2. v. scormonire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s.f. Acţiunea de a răscoli şi rezultatul ei. – V. răscoli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
răscolí (răscolésc, răscolít), vb. – 1. A scormoni, a scotoci, a răvăşi. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărţi oile care aparţin la diferiţi proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărţi” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s.n. (despărţirea oilor după apartenenţa lor; cuşcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcaţie; bară de lemn care uneşte loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărţire”; răscoală, s.f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s.m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniştit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, uşor de înţeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.
(Dicţionarul etimologic român)
răscolí vb. (a scotoci, a enerva, a desface stâna) ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răscoleáscă; (a agita) ind. prez. 3 sg. răscoálă /răscoléşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. răscoále /răscoleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
RĂSCOLÍ vb. 1. v. căuta. 2. v. deranja. 3. v. stârni. 4. v. scormoni. *5. (PĂSTORIT) (reg.) a răvăşi. (A ~ stâna, toamna.) 6. v. tulbura.
(Dicţionar de sinonime)
RĂSCOLÍ vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.
(Dicţionar de sinonime)
RĂSCOLÍRE s. 1. v. deranjare. 2. v. scormonire.
(Dicţionar de sinonime)