rắu

rắu (rea, pl. réi, réle), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, neruşinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S.n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S.n.) Răutate, maliţiozitate. – 8. (S.n.) Prejudiciu, stricăciune, violenţă, perturbare. – 9. (S.n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Puşcariu 1452; Şeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Puşcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii şi construcţii, în care indică sensul opus lui bun şi bine. Der. răutate, s.f. (maliţie; acţiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăţi, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a aţîţa); răufăcător, s.m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoinţă, s.f. (aversiune, înclinaţie spre rău).
(Dicţionarul etimologic român)

rîu (-uri), s.n. – 1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Puşcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu. – Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influenţa, a avea influenţă), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss.
(Dicţionarul etimologic român)

Cuvinte care încep cu literele: rắ

Cuvinte se termină cu literele: ắu