sâmbătă dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÂMBĂTĂ, sâmbete, s.f., adv. 1. S.f. A şasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ♢ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paştilor. Sâmbăta morţilor (sau a moşilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire şi pomeni pentru morţi. ♢ Expr. A purta (sau a ţine cuiva) sâmbetele = a duşmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÂMBĂTĂ sâmbete f. A şasea zi a săptămânii. ♢ A se duce pe apa sâmbetei a se prăpădi; a se pierde. /<lat. sambata, sl. sonbota
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SÂMBĂTA adv. În fiecare zi de sâmbătă. /<lat. sambata, sl. sonbota
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sîmbătă (-béte), s.f. – 1. A şasea zi a săptămînii. – 2. Femeie care personifică această zi în mitologia populară. – 3. (înv.) Săptămînă. – Var. înv. sîmbotă. Lat. sambatum, în loc de sabbatum (Lambrior 104; REW 7479), cf. engad. samda, fr. samedi, germ. Samstag. Der. din sl. sąbota (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 325; Byhan 331; Candrea) nu este probabilă (cf. Skok, BL, XIII, 51) decît prin var. înv., cf. sîmbotin, deoarece acelaşi cuvînt sl. este de origine neclară şi trebuie trimis la germ. sau mai probabil la lat. (Vasmer, Gr., 195), sau poate inclus rom., căci nu există în sl. nici un alt nume de zi influenţat de lat. Despre sambatum*sambata (dies) cf. engad. samda, cf. J. Jud, Zur Geschichte der bündnerroman. Kirchensprache, Chur 1919, 26; Leo Fuchs, Die Juden Aegyptens, Viena 1924, 140-1; D. S. Blondheim, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, 35, unde se citează şi gr. σαμβατος, σαμβαθος, care ar putea şi el explica cuvîntul rom. Der. sîmbătaş, s.m. (înv., evreu); sîmbotin (var. sîmbolea, sîmbotei), s.m. (bou născut într-o sîmbătă), din sl. sąbotinĭ; sîmbecioară, s.f. (Banat, colac de pomană în Săptămîna Mare). Sîmbăta este o zi nefastă pentru imaginaţia populară; şi femeia care o personifică este o zînă rea (niciodată nu i se zice sfîntă, ca zilei de Miercuri, Vineri, Duminică). De aici a purta sîmbetele (a uri), a-i lipsi o sîmbătă (a-i lipsi ceva, a nu fi în toate minţile).
(Dicţionarul etimologic român)

Sâmbăta Máre s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sâmbătă s. f., g.-d. art. sâmbetei; pl. sâmbete
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SÂMBĂTĂ s. (BIS.) 1. sâmbăta mare = sâmbăta Paştilor; sâmbăta morţilor = sâmbăta moşilor; sâmbăta moşilor v. sâmbăta morţilor; sâmbăta Paştilor v. sâmbăta mare. 2. (la mozaici) sabat.
(Dicţionar de sinonime)

SÂMBĂTĂ s. v. săptămână.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sam samb samba sambat

Cuvinte se termină cu literele: ta ata bata mbata ambata