sâmbure dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÂMBURE, sâmburi, s.m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu învelişul lemnos, care conţine sămânţa; p. restr. partea moale a seminţei, care conţine substanţa germinativă. ♦ (Impr.) Sămânţă. 2. Fig. Parte centrală, fundamentală, esenţială a unui lucru, a unei acţiuni; miez, inimă, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) Grup restrâns de oameni care acţionează în mod organizat şi care formează nucleul unei grupări mai mari. ♦ Fig. Esenţă, idee esenţială. 3. Fig. Părticică, fărâmă. [Var.: (rar) sâmbur s.m.] – Cf. alb. s u m b u l l,  t h u m b u l l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÂMBUR//E ~i m. 1) Sămânţa din interiorul unor fructe (cu sau fără învelişul dur care o protejează). ~ de caisă. 2) fig. Parte esenţială a unui lucru; miez; nucleu. 3) fig. Parte minimală din ceva; pic; fărâmă. Un ~ de adevăr. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sîmbure (-ri), s.m. – 1. Sămînţă moale, nucleu, partea moale a fructelor cu coajă tare. – 2. Miez, sămînţă, partea moale a fructelor cărnoase. – 3. Centru, parte interioară. – 4. Nucleu, element primordial. – 5. Nucleu de cometă. – Var. simbure, sumbure. Mr. sîmbură. Lat. sumbola, symbola, din gr. συμβολή. Sensul curent al gr. σύμβολον era cel de „emblemă, semn distinctiv” şi se aplică la obiectul a cărui posesie permitea identificarea purtătorului. Un astfel de obiect era jumătatea unei oale sau fruct cu coaja dură, a cărui unire cu cealaltă jumătate permitea judecarea autenticităţii sale (cum se face cu contramărcile); şi de aici συμβολή „apropiere” şi σύμβολον „semnul care permite recunoaşterea”. Se poate presupunesensul s-a extins de la ideea de „jumătate de fruct”, la cea de „sîmbure, nucleu, partea moale din mijloc” a fructului. Celelalte explicaţii sînt insuficiente: de la un cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 309), din sl. zrŭno (Cihac, II, 344); de la un tracic *sumbula (Pascu, I, 191); din alb. thumbuljë (Philippide, II, 733; P. Papahagi, Jb., XII, 546; Tiktin; cf. Rosetti, II, 122), din lat. sabulum (P. Papahagi, Dunărea, II, 79); anterior indoeurop. (Lahovary 341). Der. sîmburar, s.m. (pasăre conirostră, Cocothraustes vulgaris); sîmburos, adj. (cu mult sîmbure).
(Dicţionarul etimologic român)

sâmbure s. m., art. sâmburele; pl. sâmburi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SÂMBURE s. (BOT.) sămânţă. (~ de dovleac.)
(Dicţionar de sinonime)

SÂMBURE s. v. embrion, esenţă, fond, izvor, început, materie, miez, nucleu, obârşie, origine, provenienţă, sursă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sam samb sambu sambur

Cuvinte se termină cu literele: re ure bure mbure ambure