sâmcele dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÁMCĂ s.f. (În superstiţii) Fiinţă imaginară rea, care omoară sau vatămă pe oameni: p. ext. boală cauzată de această fiinţă. – Din ucr. samka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÁMCĂ f. 1) (în credinţele populare) Fiinţă care omoară şi face rău oamenilor. 2) pop. Boală manifestată prin contractarea involuntară a muşchilor. /<ucr. samka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sámcă s.f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boală de copii, atribuită unei intervenţii malefice. Origine incertă. Pare să fie sl. (bg.) samŭ, sama, samo „acelaşi, aceeeaşi” în forma dim., caz în care ar un eufemism, cf. iele, dînsele. Der. din sl. samŭka „femeie” (Scriban) nu pare convingătoare. Cf. Samodiva, s.f. (duh rău, drăgaică), din acelaşi cuvînt sl., şi bg. diva „zînă”; pentru comp., cf. samavolnic, samodîrjeţ. – Der. sămcuţă, s.f. (năsturel, Nastartium officinale).
(Dicţionarul etimologic român)

sîmceá (-éle), s.f. – 1. Dorn, priboi. – 2. Cioc, clonţ, vîrf, culme. – 3. (Olt., Trans.) Briceag, brişcă. – 4. (Olt.) Zori de zi, auroră. – Var. simcea. Lat. *summĭcēlla (Candrea, Bul. Soc. Fil., I, 28; Candrea; Rosetti, I, 171) de la summa „vîrf”. Mai înainte a fost legat de un dacic σαμψηρα (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 239), şi de lat. *sentĭcēlla (Cihac, I, 254; Koerting 860; Puşcariu 1589, REW 6823). – Der. sîmcela, vb. refl. (a se ivi zorile); sîmcelat, adj. (ascuţit, subţire); sîmcelos, adj. (ţuguiat); sîmci, vb. (Olt., a se toci).
(Dicţionarul etimologic român)

sámcă s. f., pl. sámce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SÁMCĂ s. (MED.) (reg.) spasmă. (~ este o boală a copiilor mici.)
(Dicţionar de sinonime)

SÁMCĂ s. v. scai-albastru, scai-vânăt.
(Dicţionar de sinonime)

SÂMCEÁ s. v. creastă, creştet, culme, pisc, stricnea, vârf.
(Dicţionar de sinonime)

SÂMCÉLE s. pl. v. zori.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sam samc samce samcel

Cuvinte se termină cu literele: le ele cele mcele amcele