sămânță dex - definiţie, sinonime, conjugare
SĂMẤNŢĂ, seminţe, s.f. 1. Parte a plantelor superioare (închisă în fruct) care conţine embrionul şi din care, în condiţii prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; p. gener. orice parte a plantei care se seamănă. ♢ Loc. adj. De sămânţă = păstrat şi folosit pentru reproducere. ♢ Expr. Nici de sămânţă = deloc, nimic. ♦ Fig. Cantitate mică din ceva; bob, strop, fărâmă. ♦ (La pl.) Grăunţe germinative întrebuinţate în alimentaţie, în medicină, în industrie etc. Seminţe de floarea-soarelui. 2. (Pop.) Nume dat ouălor unor insecte. 3. (Pop.) Produs al glandelor de reproducere ale animalelor şi oamenilor, din care se dezvoltă fătul. ♢ Loc. adj. Bun de sămânţă = prolific. ♢ Loc. adj. şi adv. De sămânţă = pentru prăsilă. 4. (Înv.) Progenitură, urmaş, descendent. 5. Specie, gen, fel, soi. ♦ Viţă, neam, seminţie. 6. Fig. Element din care se dezvoltă ceva; germen. ♦ Cauză, pretext, motiv. ♢ Expr. Sămânţă de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuţie, de ceartă. A avea sămânţă de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală. – Lat. pop. sementia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂMÂNŢ//Ă semínţe f. 1) Organ al plantelor superioare care conţine nucleul germinativ. ♢ De ~ a) ales şi păstrat pentru reproducere; b) de prăsilă. 2) la pl. Fructe uscate ale unor plante. Seminţe de in.Nici ~ deloc. ~ de vorbă motiv de discuţie sau de ceartă. 3) fam. Ou de insectă. 4) pop. Secreţie a glandelor sexuale masculine; spermă. 5) fam. Continuator al unei familii; urmaş; descendent; viţă; vlăstar; progenitură. 6) pop. Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; soi; varietate; specie. ♢ De toată ~a de tot felul. 7) fig. Element care generează ceva; germen. [G.-D. seminţei] /<lat. sementia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sămînţă (semínţe), s.f. – 1. Organ de reproducere la plante. – 2. Sîmbure. – 3. Semen. – 4. Rasă, generaţie. – 5. Origine, cauză. – 6. Fleac, cantitate minimă. – Mr., megl. siminţă, istr. săminţe. Lat. *sementia (Puşcariu 1608; REW 7804; Iordan, Dift., 108), cf. it. semenza, prov., cat. semença, fr. semence. Are şi pl. sămînţuri, cu valoare colectivă. – Der. semincer, s.m. (copac salvat de la tăiere, pentru reproducere; ştiulete de porumb ţinut pentru sămînţă); seminţie, s.f. (rasă, castă, generaţie); însămînţa, vb. (a semăna). Din rom. provine mag. szémuncia (Edelspacher 22).
(Dicţionarul etimologic român)

a avea sămânţă de vorbă expr. a avea subiect de discuţie (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

sămânţă s. f., g.-d. art. semínţei; pl. semínţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GÂLCA SĂMÂNŢII s. v. glandă prostatică, prostată.
(Dicţionar de sinonime)

SĂMÂNŢĂ s. 1. (reg.) sad, (înv.) plod. (Are ~ superioară pentru semănat.) 2. v. bob. 3. sâmbure. (Mănâncă ~ de dovleac.)
(Dicţionar de sinonime)

SĂMÂNŢĂ s. v. categorie, cauză, coborâtor, considerent, descendent, familie, fel, gen, izvor, microb, mobil, motiv, neam, odraslă, pretext, pricină, prilej, progenitură, rasă, raţiune, scoborâtor, seminţie, soi, specie, spermatozoid, spermă, speţă, temei, tip, trib, urmaş, viţă, vlăstar.
(Dicţionar de sinonime)

SĂMÂNŢÁ vb. v. însămânţa, semăna.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sam sama saman samant

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta manta amanta