sărăci dex - definiţie, sinonime, conjugare
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieţii; sărman, nevoiaş. ♢ Expr. Sărac şi curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogăţească prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cerşetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre ţări, oraşe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puţin avuţi. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puţin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse p. prep. „de”) Lipsit de..., fără... ♢ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligenţă, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puţin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de conţinut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetaţie) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire faţă de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., scr. sirak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂRĂCÍ, sărăcésc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A ajunge sau a face pe cinevaajungă sărac (1), a-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă avutul. 2. Tranz. şi intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. şi tranz. A (se) împuţina. 5. Tranz. (Reg.) A compătimi. – Din sărac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂRÁ//C ~că (~ci, ~ce) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărman; nevoiaş; mizer. ♢ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva căruia nu-i merge, care suferă eşecuri în orice întreprindere. 2) şi fig. Care nu are în măsură suficientă ceea ce trebuie; gol. Ţinut ~. 3) şi substantival Care trezeşte milă; vrednic de milă; biet; nenorocit; sărman. ~cii sinistraţi!~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SĂRĂC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A deveni sărac; a-şi pierde averea; a se ruina; a se distruge. 2) A scădea din cantitate; a se împuţina. 2. tranz. A face să devină sărac. /Din sărac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SĂRĂCÍ/E ~i f. 1) Lipsă a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sărac. ♢ ~ lucie (sau neagră) sărăcie extremă. A-şi vedea de ~ a-şi vedea de lucrul său (şi a nu se amesteca în treburile altora). Vorba lungă (sau multă) ~a omului a) se spune atunci, când cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arăta, că nu are rost să mai continue discuţia. 2) Cantitate neînsemnată şi insuficientă de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinţă lipsită de valoare, de importanţă. [G.-D. sărăciei] / sărac + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sărác (sărácă), adj. – 1. Nevoiaş, sărman. – 2. Amărît, nenorocit. – 3. Redus, meschin. – 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak „orfan”. – Der. sărăcan, s.m. (sărac); aracan (var. ăra, ira), interj. (vai), formă abreviată de la sărac (de mine), cf. Graur, BL, IV, 110-2; sărăcăcios, adj. (sărac, umil); sărăcesc, adj. (sărăcăcios); sărăceşte, adv. (ca săracii); sărăci, vb. (a deveni sărac, a se ruina; a lăsa pe cineva fără resurse, a priva; a compătimi); sărăcie, s.f. (mizerie; lipsă, amărăciune; cu prep. de, în funcţie adj., nenorocit, prăpădit); sărăcilă, s.m. (poreclă pentru un sărac; calic); sărăcime, s.f. (mulţime de săraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw., 124).
(Dicţionarul etimologic român)

sărác adj. m., pl. săráci; f. sg. sărácă, pl. săráce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sărăcésc, imperf. sg. sărăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sărăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

saráci, saráci, s.m. (înv.) rândaş, grăjdar domnesc.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SĂRÁC adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaş, oropsit, sărman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. şi pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. şi fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. şi reg.) mişel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pământit, (Ban.) bedaş, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. şi depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. v. biet. 3. adj. v. sărăcăcios. 4. adj. modest, sărăcăcios, simplu. ( O nuntă ~.) 5. adj. v. sterp. 6. adj. v. insuficient. 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. v. slab. 9. adj. v. comun.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRÁC adj., s. v. orfan, văduv.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRÁC s. v. cerşetor, milog.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRĂCÍ vb. 1. a calici, a (se) ruina, a scăpăta, (înv. şi reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mişeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.) 2. v. pauperiza.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRĂCÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Sărac ≠ avut, bogat, mănos, opulent
(Dicţionar de antonime)

A sărăci ≠ a (se) îmbogăţi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sar sara sarac

Cuvinte se termină cu literele: ci aci raci araci