sări dex - definiţie, sinonime, conjugare
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ♢ Expr. A-şi săra inima = a simţi o satisfacţie în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. şi refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. şi: sar] – Lat. salare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÁRE, (2, 4) săruri, s.f. 1. Substanţă cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă şi cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentaţie şi este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ♢ Expr. Sarea pămânului = ceea ce este mai de preţ, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea şi marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieşi înaintea cuiva) cu pâine şi sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanţă chimică formată de obicei prin reacţia unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanţă chimică sub formă de praf alb, întrebuinţată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu şi substanţe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuinţat, în trecut, pentru trezirea din leşin. – Lat. sal, salis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SARÍ s.n. Piesă principală din costumul femeiesc tradiţional indian, constituită dintr-o fâşie de ţesătură dreaptă, care se înfăşoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinţe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mişcare bruscă, şi a reveni în acelaşi loc; a sălta. ♦ A dansa, a ţopăi, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părţi, omiţând anumite părţi (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situaţie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ♢ Expr. A sări peste cal = a depăşi limita admisă; a exagera. ♢ Tranz. A sărit din doi paşi cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (şi a porni). ♢ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repeziîmbrăţişeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acţiune, în ajutorul cuiva. ♢ Săriţi! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu duşmănie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (şi neaşteptat) într-o discuţie; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neaşteptate; a răsări. ♢ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc şi cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forţe din afară. ♢ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăţi (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafeţe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-şi schimba brusc poziţia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoţiona tare. A-i sări (cuiva) ţandăra (sau ţâfna, muştarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferinţă fizică; b) (în imprecaţii şi în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-şi sări din minţi = a înnebuni. A-şi sări din ţâţâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A ţâşni, a împroşca. [Prez. ind. şi: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SĂR//Á ~éz tranz. (mâncăruri, alimente) A trata cu sare (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). ♢ A-şi ~ inima a se linişti în urma unei răzbunări. /<lat. salare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SĂR//Á se ~eáză intranz. (despre alimente puse la conservare) A căpăta gust de sare. /<lat. salare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SÁR//E săruri f. 1) Substanţă albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuinţată în alimentaţie drept condiment şi în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie.~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obţinută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preţ, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deşi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui şi în mod cumpătat. 2) fig. Fineţe de spirit. 3) Compus chimic format din reacţia unui acid cu o bază. ♢ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuinţat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuinţat la fabricarea chibriturilor şi în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SARÍ n. Obiect de îmbrăcăminte indiană pentru femei, constând dintr-o fâşie lungă de ţesătură, unul dintre capetele careia se înfăşoară în jurul corpului, iar celălalt, lăsat liber, se aruncă peste umăr. /<fr. sari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SĂRÍ sar 1. intranz. 1) (despre fiinţe, lu-cruri) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcţie (în sus, în jos, înainte, înapoi, în stânga, în dreapta); a sălta. ♢ ~ peste cal a îngroşa lucrurile; a exagera. ~ cu gura a) a se amesteca (nepoftit) în vorbă; b) a ocărî; a batjocori. A-i ~ cuiva în gât a) a se repezi la cineva pentru a-l îmbrăţişa; b) a manifesta dragoste (exagerată) pentru cineva. A-i ~ cuiva înainte a se repezi în întâmpinarea cuiva. Surcica nu sare departe de trunchi se spune despre copii care seamănă, mai ales prin unele apucături, cu părinţii. 2) A veni în grabă (pentru a acorda ajutor). ♢ Săriţi! Ajutor! 3) A se repezi cu scop agresiv; a se arunca; a ataca. ~ la bătaie.~ în capul cuiva (sau a-i ~ cuiva în cap) a se năpusti asupra cuiva cu vorbe de ocară; a-i face cuiva scandal. 4) A apărea pe neaşteptate; a răsări ca din pământ. ♢ ~ în ochi a fi foarte evident. 5) (despre obiecte prinse de ceva) A se desprinde brusc (din locul pe care îl ocupă); a-şi schimba momentan poziţia; a se detaşa brusc. Uşa ~t din ţâţâni.A-i ~ cuiva inima (din loc) a fi cuprins de o emoţie puternică. A-i ~ cuiva ţandăra a se înfuria. A-i ~ cuiva ochii (din cap) se spune când cineva simte o durere fizică acută, când muşcă ceva foarte iute, acru etc. Să-mi sară ochii (din cap)! pe cuvânt de cinste! ~ în aer a exploda. Plânge de sare cămaşa de pe el se spune despre cineva, care plânge foarte tare. A-şi ~ din minţi (sau fire) a) a-şi ieşi din minţi; a se sminti; b) a se mânia peste măsură. A-şi ~ din ţâţâni (sau din balamale) a-şi pierde răbdarea; a nu mai putea suporta ceva. 6) A se juca zburdând. 2. tranz. 1) A traversa printr-un salt. ~ şanţul. 2) A trece cu vederea (voit sau din greşeală). ~ un alineat. /<lat. salire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sáre (sắruri), s.f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Puşcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă şi uz în general ştiinţific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Puşcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s.n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s.f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s.m. (vînzător de sare); sărărie, s.f. (depozit de sare); sărăriţă, s.f. (Trans., rar, solniţă); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgraţios); presăra, vb. (a împrăştia); sănină, s.f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s.f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s.f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniţă, s.f. (solniţă; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s.f., din fr. saline; salinitate, s.f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.
(Dicţionarul etimologic român)

sărí (sár, sărít), vb. – 1. A ieşi, a se prezenta, a apărea; se zice mai ales despre animalele care apar în faţe vînăturului. – 2. A ţîşni, a erupe, a se naşte. – 3. A sălta, a se înălţa, a se ridica. – 4. A ţopăi, a face salturi. – 5. A trece peste, a depăşi un obstacol. – 6. A omite un pasaj în lectură. – 7. A alerga, a veni în goană. – 8. A veni în ajutor. – 9. A interveni, a se interpune. – 10. A fecunda, a goni. – Mr. sar, sărire, megl. sar, săriri. Lat. salῑre (Puşcariu 1516; REW 7540), cf. it. salire, prov., cat. sallir, fr. saillir, sp. salir, port. sahir. Evoluţia semantică este normală, cf. lat. saltāresalĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o traducere din fr. saillir. Der. sare-garduri, s.m. (donjuan; crai); sărită, s.f. (salt; ţîţînă); săritor, adj. (care sare; serviabil); săritoare, s.f. (cascadă); săritură, s.f. (salt); saitoc, s.n. (Munt., salt), probabil de la forma locală saisari. Cf. răsări, tresări.
(Dicţionarul etimologic român)

şar (şáruri), s.n. – 1. (Înv.) Culoare. – 2. (Bucov.) Arsenic. – 3. (Mold.) Linie, dungă, hotar. – 4. (Mold.) Renură, canelură, şanţ. Sl. šarŭ „culoare” (Tiktin), cf. mag. sár. Ultimul sens se explică probabil prin linia de culoare cu care se indică traseul canelurii.
(Dicţionarul etimologic român)

SARÍ s.n. Îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă şi amplă, care acoperă un umăr şi lasă dezgolit pe celălalt. [< fr., it., engl. sari < cuv. indian].
(Dicţionar de neologisme)

SARÍ s. n. îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă şi amplă, care acoperă un umăr şi lasă dezgolit pe celălalt. (< fr., engl. sari)
(Marele dicţionar de neologisme)

sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

sărá vb., ind. prez. 1 sg. săréz, 3 sg. şi pl. săreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sárea-pisícii (mineral.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sáre s. f., g.-d. art. sării; (chim.) pl. săruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sarí s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sări s.f. pl. (reg.; în loc adv.) de-atâtea sări = de atâtea ori; adesea.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SPIRT DE SÁRE s. v. acid clorhidric.
(Dicţionar de sinonime)

SARE DE MĂCRÍŞ s. v. oxalat acid de potasiu.
(Dicţionar de sinonime)

SARE DE CENÚŞĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRÁ vb. v. saliniza.
(Dicţionar de sinonime)

SARE DE LEŞÍE s. v. carbonat de potasiu, potasă.
(Dicţionar de sinonime)

SÁRE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu şi potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amară v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.
(Dicţionar de sinonime)

SÁRE s. v. duh, haz, spirit, umor.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRÍ vb. 1. a sălta, (reg.) a zăleti. (A ~ în înălţime.) 2. a sălta. (A ~ peste gard.) 3. v. escalada. 4. a sălta, a ţopăi, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atâta!) 5. a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a se zvârli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (~ pe cal şi porneşte în goană!) 6. a se arunca, a se azvârli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a tăbărî, a se zvârli, (rar) a se prăbuşi, (înv. şi pop.) a cădea, (înv. şi reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruşi, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. şi Ban.) a se şupi, (înv.) a se da, a năbuşi, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra duşmanului.) 7. v. cădea. 8. v. omite. 9. v. împroşca.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRÍ vb. v. dansa, dispărea, extinde, întinde, juca, lăţi, pieri, propaga, răspândi, ţâşni.
(Dicţionar de sinonime)

ŞAR s. v. anhidridă arsenioasă, arsenic, culoare, dungă, linie, realgar, rând, şir, şirag, trioxid de arsen, vargă, vopsea.
(Dicţionar de sinonime)

ŞAR adj. v. bălţat, pătat, pestriţ, tărcat.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sar

Cuvinte se termină cu literele: ri ari