sărman dex - definiţie, sinonime, conjugare
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. şi reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire faţă de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărac; nevoiaş; mizer. 2) şi substantival Care trezeşte milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care şi-a pierdut ambii părinţi sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sărmán (sărmáni), s.m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s.f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.
(Dicţionarul etimologic român)

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.
(Dicţionar de sinonime)

SĂRMÁN adj., s. v. orfan.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Sărman ≠ avut, bogat, bogătaş
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa sar sarm sarma

Cuvinte se termină cu literele: an man rman arman